Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

CEDRU Vest

Competitivitatea și productivitatea sunt principalii factori care plasează firmele pe un trend ascendent în cadrul unei economii de piață reale. Firmele pot ajunge la o performanță ridicată doar printr-o politică activă de adaptare la noile tehnologii moderne și de creștere a flexibilității firmelor pentru o reorientare corectă pe piață economică, în principal prin folosirea eficientă a resurselor umane.


Prin acest proiect, echipa Psiho Profil dorește să contribuie în mod practic la creșterea capacității întreprinderilor și angajaților din Regiunea Vest de a se adapta la schimbările provocate de competiția specifică economiei de piață, mai ales în contextul dificultăților mondiale care afectează în special domeniul resurselor umane.


Prin proiectul „Flexibilitatea, eficiența și dezvoltarea resurselor umane din întreprinderi (CEDRU Vest)”, echipa Psiho Profil va extinde activitățile Centrului CEDRU la nivelul întregii regiuni de Vest (județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara), păstrând continuitatea activităților Centrului și  totodată consolidând rețeaua de parteneri creată în urmă proiectelor implementate până în prezent.


Începând cu luna august, se vor lansa numeroase invitații firmelor din cele patru județe, cu scopul selectării celor 12 firme viitoare beneficiare prevăzute în proiect. Firmele ce urmează să fie selectate vor dovedi că se confruntă cu anumite probleme la nivelul resurselor umane, și astfel vor beneficia de o analiză a climatului organizațional și a nevoilor de instruire a angajaților. În urma acestor analize, echipa Psiho Profil va susține două cursuri de formare identificate ca fiind prioritare pentru fiecare firmă beneficiară în parte.


Principalele motive pentru care a fost ales acest grup țintă se bazează pe faptul că serviciile furnizate prin proiect vor aduce o valoare adăugată care va contribui la o ocupare flexibilă și eficientă a forței de muncă din această regiune.




Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României